Privesc cum întârzie după bunul plac razele de soare….îmi aduc clipe de liniște, de înălțare..pastel de închinare într-o zi însorită...
Cufundată în cuvinte nemăsurate, șoptite arar de departe, cu obrajii brumați de melancolie, m-aș lăsa cernută de vreme în frunzișul cu gene târzii…printre poeme..
Mi-aș umple poala cu pașnice gutui cu puf auriu și petale gingașe de trandafiri … strop de colibri…
Aș aduna amintirile de chihlimbar și aș dori să viețuiesc ascunsă într-un ierbar de celofan, să ademenesc fluturii tomnateci..
Aș privi norii cum plutesc pe covoare cenușii ca delfinii care vor sa găsească odiseea Timpului…
Aș ascunde în inima toamnei icoanele chipului tău, să înalț rugile spre inima ta..
Ce n-aș da să simt respirația ierbii….să inspir aroma dimineții și să aștept … sărutarea ta..
Ce n-aș da să adorm în balconul zorilor , să mă soarbă roua iar în castele de ceață…risipită peste ape!
Aș lăsa firul de iarbă, al meu…..din colțul grădinii iubirii mele, să nu fie temător că va îmbatrâni peste noapte, să rămană acolo să te aștepte…
Nu te speria!
Va fi atât de simplu totul...
Că nici nu vei înțelege,
Decât...mult mai târziu.
Și numai când
Vei începe să crezi
Că nu te mai iubesc,
Îți va fi greu...
Dar, atunci voi pune
Un fir de iarbă să crească
În colțul știut al grădinii,
Să ajungă la tine
Și să-ți șoptească:
- Nu te speria,
Ea este bine
Și te așteaptă,
La celălalt capăt al meu!-
Cufundată în cuvinte nemăsurate, șoptite arar de departe, cu obrajii brumați de melancolie, m-aș lăsa cernută de vreme în frunzișul cu gene târzii…printre poeme..
Mi-aș umple poala cu pașnice gutui cu puf auriu și petale gingașe de trandafiri … strop de colibri…
Aș aduna amintirile de chihlimbar și aș dori să viețuiesc ascunsă într-un ierbar de celofan, să ademenesc fluturii tomnateci..
Aș privi norii cum plutesc pe covoare cenușii ca delfinii care vor sa găsească odiseea Timpului…
Aș ascunde în inima toamnei icoanele chipului tău, să înalț rugile spre inima ta..
Ce n-aș da să simt respirația ierbii….să inspir aroma dimineții și să aștept … sărutarea ta..
Ce n-aș da să adorm în balconul zorilor , să mă soarbă roua iar în castele de ceață…risipită peste ape!
Aș lăsa firul de iarbă, al meu…..din colțul grădinii iubirii mele, să nu fie temător că va îmbatrâni peste noapte, să rămană acolo să te aștepte…
Nu te speria!
Va fi atât de simplu totul...
Că nici nu vei înțelege,
Decât...mult mai târziu.
Și numai când
Vei începe să crezi
Că nu te mai iubesc,
Îți va fi greu...
Dar, atunci voi pune
Un fir de iarbă să crească
În colțul știut al grădinii,
Să ajungă la tine
Și să-ți șoptească:
- Nu te speria,
Ea este bine
Și te așteaptă,
La celălalt capăt al meu!-
by Anadevis
