De ai putea...

De ai vedea că-n versuri scrise
Nu-i totdeauna vreun mister
Nu-i rimă sau poveste zisă
E doar un trist, tăcut.. de adevăr.

De ai citi prin multe rânduri
Și mai nimic nu poți să înțelegi
E pentru că nu-ți umblă gândul
Pe-a tuturor întortocheatelor poteci.

De vei putea a înțelege
Că a pricepe,e mai important decât a ști
Înțelepciunea-i adevăr, nu lege!
Cuvintele sunt vocea inimii.

De ai putea avea răspunsuri
E pentru că găsești curaj, care te-nvață
Să poți urma, să îndeplinești a tale visuri
Cu o privire în cărţi şi două în viaţă!

by Anadevis

Recunosc..

Ai inimă de sticlă si tălpi cu amintiri
N-ai teamă de iubire nici frică de-amăgiri
Călătorești prin stihuri și-aduceri aminte
Să îmi aduci ofrandă numai cuvinte sfinte!

Ai gura-nfometată de dulce sărutare
În ochi îți oglindesc oceanul și o mare
Colinzi în lumea asta și cauți furtună
Asculți suspin de val, în cântec de strună.

Ești trubadur în nopțile-albastre
Cuvintele-ți sunt dulci șoapte în glastre
Porți pașii tăcuți, apăsați, tot mai departe
În gând răsfoiești a vieții tale carte.

Adesea te zăresc și te admir în taină
Te prețuiesc și te doresc cu teamă
Sub tremurul de raze al lunii și-al feeriei
Ești mesagerul meu, misterios, al bucuriei.

Ai sufletul liber născut din poezie
În nopți nesfârșite la oră târzie
Călatorești prin stihuri și-aduceri aminte
  Tu îmi aduci ofrandă, toate cuvintele sfinte!

by Anadevis

Veșnicie pe hârtie..

N-aş mai spune eu tristeţea
Ce m-apasă cateodat`
Dar hârtia mă tot cheamă
Să o scriu neîncetat..

Răbdătoare îmi ascultă
Vise, gânduri, năzuinţe
Nu se plânge, nu se-ncruntă
Că tot schimb multe peniţe..

Ce m-aş face fără dânsa?
De n-ar fi, pierdută sunt!
Mă îndeamnă mult tristeţea
Să las versuri pe pământ.

Şi le scriu încetişor
Tot ce-i greu îmi uşurează
Numai când va fi să mor
Doar hârtia mă păstrează.

Poartă-n timp și viața mea
O bucată de hârtie
Tot ce scriu acum pe ea
Mă păstrează-n veșnicie.

by Anadevis

ÎNTOARCERE...

Idilic fapt si veșnică mirare
De ce-ați venit din nou să mă opriți?
Căci vreau sa fug, să scap cu-nverșunare
De ce vreți voi neapărat să mă mâhniți?

A fost coincidență, a fost ceva fugar
Eșecul primei dăți mi-ajunge și acum.
Dar, iar șoptiți într-una cu lexic lapidar
Și mă-nbiați cu-al vostru pur și fin parfum..

Cu împletite promisiuni mă îmbătați de dor
Și dacă stau mai bine, la voi să mă gândesc
Să cuget cu-nțelepte idei de sabotor
Oare să vă resping? Oare să mai doresc?

Să mai încerc odată, nu-i greu dar nici ușor
Dar ce conteză de-i tărziu, când trebuie s-o fac?
Și chiar de-aș vrea să plec acum....nu pot!
Iubirea înapoi mă cheamă ca să o împac!

by Anadevis

Cântul amintirilor

E ploaia asta fermecată
Îmi susură un cantec lin
Ce se începe cu “A fost odata..”
Și se termină c-un suspin.

A fost odată o iubire,
A fost odată un vis frumos
Trăiam o dulce fericire
Când ne iubeam, curat…duios..

Off, vine ploaia …iar și iar
Degeaba cântă și mă cheamă
Rămâne sufletu-mi hoinar
Închis, tăcut, cuprins de teamă..

Mi-e dor de mine cum eram
Cu stele-n ochi și soare-n suflet
Ca să descriu tot ce speram
Nu mi-e de-ajuns un alfabet.

E mult de-atunci? Sau e puțin?
Eu nu mai știu, dar n-am uitat
Cât e de scurtă fericirea
De a iubi fără suspin!

by Anadevis

Gânduri trunchiate..

Când mă gândesc la tine-n noapte
tacut...la vise și-amintiri,
prin față-mi dansează în șoapte
iar...despletite năluciri..

Fulgerătoare, iuți, sclipiri de stele
haotic cortegiu de gânduri trunchiate
te cheamă cu fiece fibră atinsă
de dulcea văpaie a clipei uitate..

Uitate? Nu uit!... implacabil,
destinul își deapănă-ncurcatele-i fire
și-n gândul meu zglobiu de-abil
te-am deslușit demult iubire..

Știam că se va întâmpla odată
și amândoi vom fi o unică trăire
că voi găsi într-un târziu
cărarea bună din labirintul fericirii!

by Anadevis

Am să scriu..

Am să scriu
Versuri arzânde mocnit
Din rădăcini adânci de suflet
Cu litere apăsate și mari.
Am să scriu
În culoarea ochilor tăi..
Să uimească cerul și marea
Cu-azurul ce luminează din ei.
În pagini imaculate de viață
Am să fiu penița din neant
Ce-aleargă febril pe hârtie
Și-am să scriu continuu
Până ajung adânc în noapte
Să-mi citească și razele lunii
Poemul meu ce urlă iubirea..


Dacă aș fi un cuvant, aș alege să fiu unul nerostit încă. Neinventat. Cu litere ciudate, asemănătoare hieroglifelor din vechime. Așteptând descifrarea.

Dacă aș fi un moment al zilei, aș alege să mă întrupez în adancul de noapte. Pentru ca cel mai profund întuneric e mereu cel de dinaintea ivirii zorilor.
Acolo, m-aștepți tu.

Dacă aș fi cântec, aș vrea să fiu colind. Nu, nu pentru că se apropie acum sărbătorile. Sau nu numai din acest motiv. Ci pentru că aș vrea să îți pot poposi în prag, și bate tainic la ușa, așteptând să-mi deschizi.
Să îți pot zâmbi, cu cetina prinsă în fiecare notă, dăruindu-se dulce.

Dacă aș fi floare, aș alege să cresc pe una din câmpiile visului. Modestă, cât un bănuț aruncat la răspântii, care să îndeplinească cele mai tainice vise.
Insă în formă de stea, deschizându-și perpetuu spre cer petalele.

Și dincolo de cuvinte rămane cel mai important adevăr: dacă aș putea alege să fiu altcineva, aș alege sa fiu aceeași bandita mică.

De fapt, nu eu am scris aceste rânduri...ci tu.
Ești permanent alaturi de mine, cu mâna caldă si bună sprijinind-o pe a mea. Cu răbdare. Tot astfel precum ai zăbovi alaturi de un copil care, pentru prima oară în viața lui, învață să deseneze litere.

Păsări albastre își ascut dezlănțuite zborul. Piatra ce mi-a adus fericirea e la mine și îmi va aminti veșnic de tine. Nu mai e joc demult...ești acolo!
Am să scriu încontinuu..am să scriu!

by Anadevis

Pierduți in Timp..

Pe cărarea toamnei, mai rămane încă
Tot ce-a fost vremelnic și ce va mai fi
Ne-am pierdut prin vreme de o veșnicie
Neavând puterea de-a ne regăsi.
.
Ne privim iubirea printre diafane,
Fără să mai credem ca a fost cândva
Frunza de lumină sub senin de vara,
Într-o amintire ce ne va-ncerca.
.
Legătura noastră m-a făcut sa sufăr
Când aud cuvinte despre a uita!
Vreau să uit tristețea,însă nu iubirea
Ce mă tem ca mâine n-o voi mai avea.
.
Vara de speranțe mă mai doare încă
Când privesc spre seară și mă las apoi
Să m-adoarmă cerul sub a sa privire
Ce mă infioară cu ochi reci si goi.
.
Te atrage locul unde se mai scrie
Înca multe versuri despre ce a fost
Despre o iubire cu iluzii multe
Patima credinței spusă fără rost.
.
Se apleacă Cerul și-ți sărută ochii
Văd in ei speranța viața ce-o iubești
Într-o veșnicie si-o realitate
Vis de flori albastre dragoste..tu ești!
.
N-am știut că totuși a rămas în tine
Clipa de tăcere ce ți-a fost de-ajuns..
Că iubirea poate și-n tăceri să creadă
O tăcere încă mi-a rămas de spus!
.
Ce înseamnă viața când de ea ne temem?
Ce e adevărul trist și relevant?
E-o enigmă poate..sau, o vorbă goală
Sentimentul verii ce mi l-ai lăsat..
.
Lacrima iubirii plânsă pe fereastra
Patimilor vieții e un semn..și știu!
Că de vrei să aperi, trebuie să suferi
Să mai scrii si versuri..chiar de e târziu.
.
Îmi apare iarași nălucirea toamnei,
Mai alerg prin frunze mă mai chem strigând.
E o dulce șoaptă ce m-adună parcă
Dintr-o lungă noapte unde-am fost și sunt!
.
Marea mea nebună cu albastre valuri
Lasă-mă cu tine să mă contopesc!
Vreau să-ți simt aproape liniștea și țărmul
Să alerg, să birui si să te iubesc!
.
Vreau să plouă astăzi ploaie de-ntuneric
Să-mi restitui noaptea torturată-n vis
În ideea vieții, cred!..dar și in tine!
Într-un spațiu liber mare și deschis!
.
Știu că peste toate ai creat în mine
Falsa libertate de a te iubi.
Renăscând puterea care mă mai face
Și-n singuratate să-nvaț, a trăi!
.
Fluxul melancolic insistent și simplu
Căi nedeșlușite spre a te afla
Centrul aparenței de idei abstracte
Din ce-a fost odată mă vor aduna!
.
Peste celelalte..s-a lasat tăcerea.
Numai printre lacrimi îmi găsesc acces!
Fără lacrimi viața, nu o simți aproape
N-o vezi risipită și nici cu succes.
.
Ce departe-i vara destrămată-n lacrimi
Ce aproape-i gara cand iubiri...ne mor!
Răstingnită-n suflet stă tristețea toamnei,
Iar în urmă-i Timpul..tainic și ușor!
.
Antică putere, zeu al Așteptării!
Pe altarul vieții tale, văd arzând
Patima supremă împlinită-n clipa
Când revin spre tine cu același gând!
.
Mă mai cauți încă...te mai caut încă..
Noaptea mea stelară trece delirând
Lumea de la capăt nu se mai începe!
Dar, se-ncepe ziua tot cu tine-n gând!
.
Lumea mea există iar, in lumea asta
Au mai fost alți oameni, care s-au iubit
Dragostea ta mare a fost în afara
Oricăror condiții și rămane mit!

Înțelegi din toate că persistă încă
O idee vagă de-a te întâlni!
Dar pierduți prin vreme, de o veșnicie
Nu avem puterea de-a ne regăsi!

by Anadevis

Semne

Mi-am prins dragostea de-o creangă
Vrând ca să mi-o ducă vântul,
Până acolo-n depărtare
Unde aşteaptă dragul meu.
Mi-am dus dragostea-ntr-o gară
Într-un tren de toamnă brună
Toamnă fără sentimente,
Sentimentul ei, sunt eu!

Mi-am prins dragostea de stele
Ca să ţi-o aduca noaptea!
Şi cand dormi să te trezească
Să te-aline c-un sărut.
Am lăsat dragostea-n noapte,
Vrând să ţi-o aducă visul
Să mă vezi cum sunt departe
Şi cu dorul mă înfrunt!.

Ţi-am trimis dragostea-n cale
Unde-ai fi să te găsescă!
Că mă-nvinuieşte lumea,
Că sunt mică şi vreau mult.
Dragostea de-ar fi să moară,
O să plângeţi toţi, că dânsa
A trăit o veşnicie
Şi trăieşte-n noi demult!

by Anadevis

SUNTEM

Nimic nu ne trezește mai mult la viață decât iubirea!

Orice om se naște a doua oară în momentul în care iubește.
Ea ne însuflețește, ne însănătoșește , ne împlinește, ne întremează.
Iubirea nu este un scop..e o cale.

O cale să descoperi faptul că poți totul și ești totul...ca spirit, poți fi totul, poți trece și dincolo de iubire.
Oricine iubește are așteptări de la ce iubește.
Iubirea de ceva sau cineva nu este o finalitate..trebuie să continui să mergi, să descoperi....până când întelegi că tot ceea ce-ți dorești să primești este în tine..

Eu, înteleg!

Când uiți să-mi spui că mă iubești
Eu știu…cuvinte-s de prisos
Ca să aștearnă ce gândești.
Chiar de întorc un Univers pe dos
Tot ce-i mister ca să dezleg
Iubirea e sublim… ceva ales..
Eu înțeleg!

Când nu îmi spui că mă iubești
Eu știu... că mă iubești mai mult
Așa cuvinte sfinte doar se simt
Sălășluiesc în suflet ..rar se spun!
Tot ce-i mister pot să dezleg
Tu mă iubești fără cuvinte
Eu înțeleg!

Când nu îmi spui că mă iubești
Eu știu… că doru-ți arde-n piept
Mocnește acolo veșnic viu
Nu-s sfere, muzici, nici culori
Ca să redea cum mă iubești
Orice-i mister acum dezleg
Eu înțeleg!

by Anadevis

Septembrie..

Plin de toamnă, septembrie trece tăcut peste noi..
Cad frunzele întrebarilor fără răspuns ..
Universul refuză să-mi răspundă și își împrăștie toamna prin mine.
Aripi de cocor m-ar duce departe să mă poarte prin lume, să-mi potoloeasca dorul de ducă..

Rămân pe pământ dar sunt bolnavă de toamnă..rămân să ascult plânsul frunzei ce cade din nou, suspinul vântului ce duce tristețea ruginie pe cărări neștiute.
Nu plâng, nu mă vait, nu chem…. privesc toamna , o doresc și-o resping în aceeași măsură.

Ascult muzica ei șuierată de frunze de-arama acordată de vântul dirijor.
Farmece în ceață, note din vârf de frunze, foșnete de flori uscate..
În toamna asta … am să tac până când durerea frunzelor desprinse va înceta..

n toamna asta…am sa ascult mai atent cantul pasilor tai lipsiti de orice tragedie, am sa ascult mai atent murmurul izvorului neobosit si vuietul molcom al apelor revarsate.
Am sa colind codrul nebuniei mele sa alung gandurile ruginite, temerile ascunse, amintirile
adanci…

Raman inca bolnava de toamna din sufletul meu rascolit de vise neimplinite si sperante mistuitoare.

Incerc sa gasesc romantismul toamnei descrise de poeti …cu miros de gutui si liniste tihnita.... vreau emotia toamnei!

by Anadevis

Vrem ragaz...?!

Vreau răgaz..

Pentru mine a fost inedit să citesc că pentru vechii egipteni, păcatul capital era reprezentat de lipsa răgazului.
Prea multă atenție acordată muncii înseamna neglijarea vieții propriu`zise. Ei aveau credința că viața contemplativă ar trebui să aibe întâietate în detrimentul vieții practice.
Dar…în timp…s-au inversat conceptele și acum munca reprezintă virtutea supremă iar contemplația e o lipsă de interes, lene … ‘păcat capital”.

Cu dileme între trecut și prezent, cu povara timpului după noi...ne petrecem viața între zbateri de secunde.
Nu ne rămane decât să ne facem răgaz.
Și dacă ne-am face răgaz în viața asta tumultoasă am trece pe lista fericirii multe.

Răgaz, răbdare….așteptare, împlinire…locul unde distincția dintre oameni îi face să se întalnească fără să se confunde.
Ne punem ades sufletul în sertar neavând loc și timp să-l “hrănim’ cu tandrețe și iubire..

Unde-s clipele de răgaz? Răgaz pentru visare…credință… iubire..

E-atât de puțin timp
Pentru desfătarea gândului
E-atât de puțin timp
Pentru tainele sufletului
E-atât de puțin timp
Pentru privilegiul visării..
Secundele pendulează grăbite și febril
Minutele curg, se petrec subtil
Răgazul lipsește…de-ar fi doar puțin
Aș așterne minuni pe hârtie
Dar timpul e-atât de puțin...

by Anadevis

ADULTERA

A ajuns la hotel la apusul soarelui .
Altadată, clădirile astea arătau vesele...acum, îi păreau mohorâte ca sufletul ei.
Sfârșită de durere, bezmetică urmearea cu privirea impasibil cum se perindau trecătorii pe lângă ea..
Voia și nu voia dar, străpunsă ca de-o suliță voința ei capată contur. E hotarată să-i răspundă cu aceeași monedă...e hotărată ! Capriciul și răzbunarea îi dominau ființa , o împingea să își arate dorințele nebănuite .

Holul era pustiu, totul era tăcere….urcă grăbită treptele și se mira că nu are teamă. Ajunse în fața ușii, privi îndelung și se întoarse, parcă încet gândul o facea să renunțe.
Nici nu auzi ușa deschizându-se...simți doar că e atinsă blând.
Fără a se întoarce, se abandonă brațelor protectoare pe care le simți…închise ochii , simțea cum plutește în brațele lui în drumul spre patul imens...
Îi deschise abia când a realizat că e dezbracată, ochii i se umplură de lacrimi și când el îi spuse: “ssstttt, nu plânge…” degetele ei se înclestară convulsive pe pieptul lui.

Simțea o nevoie disperată de a atinge și a fi atinsă. Era bucuroasă că-i sunt alungate spaimele, durerea....
Simultan, simțiră violent o foame pătimașă și amândoi se abandonară agresiv pentru a o potoli. El puse stăpanire pe gura ei frenetic, ea îl încleștă cu brațele....el, cu sălbăticie îi căuta sânii.
Ea murmura în neștire, auzind doar ea: “nu, nu, nu…” dar se abandonă total și necondiționat pasiunii devastatoare ce înca nu gustase...pasiunea adulterului.
Îl simțea cum o sărută disperat, cum schimbă unghiurile , o gusta , o descoperea și îl dorea cu cea mai pură si nedisimulată dorință sexuală pe care a trăit-o vreodată.

Nu îl opri până când i-a simțit vigoarea…și pentru o clipă se împotrivi : ”nu vreau” șopti ea, “ba da, vrei, în noaptea asta vrei!” îi spune el hotărât. A suspinat ușor și-l primi abandonându-se...era incredibil de ferm, ea uluitor de fierbinte. Ea însoțea mișcările lui line, mai apoi furtunoase….nu-și putea refuza senzațiile copleșitoare. Cu cât se apropiau de culme cu atât mai strâns se agața de el....scrâșnind din dinți , se reținu să nu țipe până cand simți ca o străbat valuri de senzații. Orgasmul lor a fost lung si parcă dureros...dureros pentru ea, că a simțit atât de profound, că a putut să se lase în alte brațe, că i-a placut atât, că a ajuns adulteră.

Parcă cuprinsă de vinovăție, cu toate că era hotarată să îi răspundă cu aceeași moneda cu care el, soțul demult și-o permitea…se îmbracă repezit, își aranjă părul și grăbită căută ieșirea din acel hotel.

Când simți adierea vântului prin părul ei, în graba pașilor spre casă se gândea la dulceața clipelor furate, la profunzimea senzațiilor trăite iar vinovăția a ce făcuse era deja uitată..

by Anadevis

Ganduri ravasite..

As vrea sa pot scrie explicit cum imi “fug” gandurile...
Azi le stiu mai ravasite ca oricand.
Sunt curioasa daca exista macar o persoana care sa nu fi vrut la un moment dat sa renunte la ceva....eu, cred ca nu!
Sunt diferite lucruri la care putem renunta si ca fiecare lucru poate insemna totul pentru noi.

Azi, am gandurile prea ravasite.....si vad ca zilele au devenit ca niste margele insirate: identice,insuportabile....un carusel stricat..
Vi s-a intamplat sa nu puteti dormi cu aceste ganduri? Care de care mai pisaloage, enervante, ciudate...bizare...

Ochii omului vad in exterior ceea ce il framanta in interior. În melancolie, ii cresc omului aripi nu pentru a se bucura de lume, ci pentru a fi singur.
Dar misterul tristetii este atat de inepuizabil si de bogat, incat tristetea nu inceteaza niciodata de a fi enigmatica.

Daca exista o scara a misterelor, atunci tristetea intră in categoria misterelor infinite, care nu incetează niciodata de a se arata, fiindca sunt inepuizabile. Si orice mister adevarat este inepuizabil.....si da.....am ganduri ravasite...

Prefirand cu degete oarbe,
Perlele mate din camera viselor mele,
Am gasit una, care de patima vremii
Inca avea mireasma trecutului tau
Si-atunci, ti-am soptit numele
In milenii de singuratate…

by Anadevis

Povestea ei..

 
În vară când întunericul nopţii este cel mai jilav iar lumina soarelui răzbeşte dis de dimineaţă printre ramurile copacilor încă adormiţi, în drumul ei spre târg, se opri să îşi tragă sufletul respirând greu aerul de dimineaţă.
Are o gramadă de treabă astăzi, şi gândurile o cuprind precum învălmaşeala dintr-o piaţă prost aerisită care nu te lasă să respiri.
O gură de apă, proaspată de izvor îşi doreşte, încă de acum trei zile când s-a gândit prima oară..

Abia s-a despărţit de el, acum două minute … cu ochii lui cristalini îşi lua rămas bun de la ea fără să schiţeze un gest.
Ştia că are să îl găsească acasă, însă nu poate să îşi scoată din minte mersul lui aerisit şi lipsit de orice tragedie.

Se ridică să îşi continue drumul, razele soarelui o cuprindeau în braţe aparând-o de frigul dimineţii furibunde. Paşii o purtau pe stradă, dar gîndul îi era departe.
Toate amintirile o năpădeau…

“Ah... uite izvorul, aici s-a întalnit cu el. Aici a stat un timp... şi-au vorbit doar din priviri. Aici i-a spus să mergă cu el, aici a refuzat să-l credă... aici... parcă-i acum…
Parcă îl vede cum îi şopteste cu privirea să îl urmeze. E un nebun! ce cauta el tocmai aici aşa de departe de drumul lui, un venetic nebun?
Şi ea are un mers rebel, poate şi ea să vadă în noapte… tainele de mult uitate.
În lumina lunii, vede mersul timpului pribeag…..vede cum alene printre stele universul e într-un veac de amintire.
Erau doi acum.Numai ei doi. El s-a oprit şi-o privea, căci soarele îl perpelea şi parcă nu putea s-o vadă.
Erau lângă izvorul lor...el însetat s-o privească, ea însetată de apa proaspată de izvor.
S-a aplecat blajin şi a sorbit. Nu-i trebuia cană, s-a racorit... a respirat mireasma pădurii. El o privea şi-o aştepta. Erau doar ei doi şi-o padure înaltă.”

Totul era special în acea dimineaţă bucuria ca l-a numit “al meu” şi l-a luat acasă, bucuria că ...mersu-i rebel, lipsit de orice tragedie era asemeni cu al ei, bucuria că gându-i fugea numai la izvorul lor, din padurea înaltă. Erau doi. Numai ei doi.

A ajuns la birou...îngândurată şi grăbită să-şi scrie fericirea:

Noi doi, numai noi
Şi această pădure înaltă
Iar ochii tăi mari şi adânci
Deschişi ca o poartă
Şi mâinile tale întinse spre mine
În ele ţii flacara unită a două destine.
Mă cuprinzi toată
În palmele tale de jar.
Cât aş vrea să plâng iar!
Auzi inima cum îmi zvâcneşte?
Singuratică în pieptul meu de hazald?
Sunt inima muntelui caldă
Din care porneşte lava spre piscul înalt!

Mă învalui în lava fierbinte a inimii mele,
Încep să m-adun şi păşesc sfioasă
Pe zăcaminte erupte.
Ca şi cum numai eu mai pot să trăiesc,
Ca şi cum numai sufletul meu ar şti să mai lupte!
Mi-am întins piciorul în undele reci.
Apa curgea amestecată cu păsări de munte
S-au oprit mai apoi, la răscrucea unei tăceri,
Făcând între noi şi pădure o punte.

Aş vrea să te văd zburdând ne-ncetat,
În cosmosul larg dintre munte şi cer
Cu aripi mari de stejar
Unind pământul şi soarele în zborul bizar
Mă misc fără voie ca un seism
Caprele negre se întorc de aiurea
Vulturii mari, ciugulesc câte-o stea de pe cer
Spre mine aleargă râzând în vestire padurea!

Noi doi, numai noi
Adomiţi, singuri, doi!
Numai flacăra destinului poate să-ndure
Când pleoapele cad odată cu seara
Peste ochii tăi limpezi de cer
Peste ochii mei verzi de pădure
Noi doi, numai noi!

 

by Anadevis

ROSTURI PIERDUTE..

Ce rost mai are visul
Când el nu e aievea?
Ce rost mai are Timpul
Atunci când trece vremea?
Iubiri nefericite
Și toate câte-au fost..
Mă-ntreb acum iubite
Mai au ele vreun rost?!

Ce rost are iubirea
De mă rănește-n suflet?
Unde găsesc speranța
Să mai încerc să cuget?
Mă tem că rațiunea-i
Presus de multe patimi
Și pribegesc în lume
Cu-n testament de lacrimi..

Ce rost mai are acum
Să-ncerc să mai iubesc?
Cand știu că fără tine
Mi-e greu ca să trăiesc?
În monarhia de singurătate
Îmi rătăcesc iar gândul
Doar cu visări deșarte..

by Anadevis

Inchis in mine

Te-am ferecat la mine-n gând
Şi-atent te studiez în taină
Te conspectez minuţios şi blând
La suflet! nu te dezbrac de haină.

Te-am ferecat la mine-n piept
Încet, pe neştiute tot citind
În ochii tăi.. demult aştept
Să-mi simt iar inima pulsând.

Te-am ferecat , în mine eşti
Să nu mai pleci vreodată!
Eşti condamnat să mă iubeşti
Ai inima încătuşată.

Te-am ferecat şi-ţi place mult
Ocnaş… pătruns de fericire
Şi tu visai şi îţi doreai demult
Cu inima înlănţuită de iubire.

Ai colindat prea mult în timp
Luptând chiar împotriva firii
Stai liniştit, ocnaş cu inima vibrând
Găsit-ai închisorile Iubirii!

by Anadevis

ROZ

ROZ...roz este culoarea viselor,a aripilor de înger și a florilor de măr...

M-am gândit la diferențele dintre iubire și prietenie, pentru ca întotdeauna mi s-a părut că există între ele o legătură ascunsă care face ca niciodată cele două să nu poată fi comparate.
Singurele momente în care m-am întrebat dacă iubirea este mai importantă decât prietenia au fost cele în care o prietenie extraordinară a fost pe punctul de a se transforma într-o mare iubire.
Mă zbat uneori între întrebări retorice...

Roz...aș vrea să cred că avem perioade roz, când zburăm cu năzuințele și ne lăsăm prada plăcerilor..

Răspunsurile nu vin niciodată...

De cele mai multe ori nici nu le las să vină pentru că îmi amintesc de fiecare dată ca undeva, în Universul acesta complicat, există o ființă pentru care realitatea iubirii este mult mai importantă decât fantomele unor relații din trecut sau ale unor prietenii bizare.

Există...și e in culoarea roz..culoare atât de dulce...atât de naivă..

Oare de ce ne dorim în fiecare zi mai mult...și mai mult...și mai mult?

Indiferent în ce culori ar fi zugravită viața nostră [neagră, cenușie, roz], totuși, nu suntem multumiți. Dacă avem bani, vrem sănătate...dacă avem dragoste, vrem bani...dacă suntem faimoși, ne dorim intimitate...De fiecare dată ceva lipsește...și chiar și cei care, aparent, au totul [bani, dragoste, faimă]...totuși vor mai mult.

Și totuși, totul ține de percepția fiecaruia. E un act de voință...să dorim într-adevar să vedem -rozul - din viața și din sufletul nostru.

Indiferent dacă există sau nu ceva după moarte, viața nostră trebuie privită ca o călătorie....și trebuie să ne bucurăm de fiecare moment al ei.
Să privim roz....să gândim roz....să visăm roz...

by Anadevis

De ziua ta..

Este ziua ta,
Iubitule cu inima de soare!
Pentru tine,
Am deschis sufletul demult,
Din ziua când ți-am auzit râsul
Somnoros…dulce…cristalin.

Prin tine ,
Am atins Universul
Am cunoscut stelele !
Mi-ai deschis poarta iubirii
Mi-ai arătat bucuria,
Mi-ai atins inima!

Lângă tine,
Visele prind viață.
Lumina gândului tău
Îmi deschide cărarea
Spre liniște absolută
Și fericire perpetuă.

Cu tine,
Timpul nu are măsură
Diminețile sunt unice
Serile.. mereu vesele,
Nopțile profund romantice
Și viața …are VIAȚĂ!

Este ziua ta!
Iubitule cu inima de soare!
Ai Cerul în privire,
Ai curaj și libertate
Stăpânești izvorul cristalin
Și-mi potolesti setea de tine!

De ziua ta,
Ți-as dărui multe…
Dar cum timpul și distanța
Ne poartă depărtările
Îți dăruiesc căsuța mea de melcușor
Plină de mine și de iubire!

by Anadevis

VICII

Decât virtuți obositoare
mai bine-un viciu....dar comod!
iar de-s mai multe... și te doare
găsește-un drum spre eșafod!

În viață ne-acceptăm robia
de-n scuze ne găsim menirea.
și la-ndoială-i fericirea
de crezi că viciu-i măreția!

Capricii scumpe, trișoare a vieții
te fac să-nduri deșertăciuni
rugina sufletului crește
crezi ca trăiești?... doar din minciuni!

by Anadevis

Ziua ta..

Azi, e ziua ta...

Am rugat timpul sa-ti opreasca trenul vietii tale, in gara unde te-astept eu. Sunt pe peronul meu, unde stau si-astept emotionata ca tu sa vrei sa cobori, sa vrei sa te duc sa-ti petreci ziua ta altfel....
Sunt ingrijorata un pic si cu teama ma gandesc ca n-ai sa treci prin statia mea...dar , stau cuminte, si-astept sa vina ora cand vei aparea .....imi doresc sa cobori, dar , sa-ti cobori si sufletul sa primeasca cel mai frumos dar.

De ziua ta, am pregatit multe.... am rugat dimineata, sa vina mai devreme, soarele sa straluceasca ,doar pentru tine! 

Am rugat roua sa sclipeasca ca diamantele, florile sa-ti zambeasca , fluturii sa iti arate drumul spre locul unde iti doresti sa ajugi...locul nostru. E acolo, unde-l stii...cu izvorul ce te asteapta sa-ti daruiasca racoarea lui. 

Am invatat vantul sa-ti cante melodia ta preferata, am rugat brazii sa fosneasca duios... 

Am chemat curcubeul sa iti picteze “La Multi Ani” in toate culorile stiute si nestiute, norii sa danseze doar pentru tine.....dansul fericirii...
Toate te-asteapta.....te-asteapta sa vrei sa vezi, sa simti, sa iti doresti ca ziua ta sa fie altfel..

Azi e ziua ta! E zi speciala! Speciala si unica: tine 48 de ore! 

Pentru tine, pana si yiua ti-a acordat mai multe ore, ti-a dublat bucuria de-a simti ! 

E ziua cand lumea s-a fericit cu aparitia ta, care an de an aminteste ca esti aici.... ca existi.

Azi e ziua ta ....si te duc cu drag, unde doar eu stiu... sa simti cat de importanta e aceasta zi. Te duc unde stiu sigur ca sufletul iti va vibra la unison cu tot si cu mine..

Totul e pregatit, e devreme inca... sunt pe peronul meu si astept cuminte sa cobori.

Sunt atenta si pregatita sa te imbratisez, sa-ti urez “La multi ani”, sa iti sarut nasucul si ochii, sa iti doresc toata fericirea si mai ales sa-ti daruiesc o zi speciala!

Eu astept..

by Anadevis

Hei Iubire, MARE esti!!

Ce mai la deal la vale
Iubirea e ceva MARE !!
Te coboară, te ridică
Îți dă ghes , îți poartă pică..

Te aduce, te repede
Îți dă suflu ori te pierde
Mori și-nvii de zeci de ori
Te trec sute de fiori.

Fiori reci te iau, te scuturi
Și-n stomac ai stol de fluturi
Ca în vise ești mereu,
Mai timid sau cu tupeu..

Ar fi multe să se zică
Și iubirea la o adică,
E ceva ce nu se explică
Că e MARE.. nu e mică!


p.s.
Mai fierbinti, mai reci, dar dese!
Sentimentele-s alese..
Cine a iubit doar știe
Poate fi și melodie !

Cum am spus, nu mă dezic
Nu mi-a mai rămas nimic
Decât să susțin iar tare,
Iubirea e ceva MARE!

by Anadevis

Sarut...

Am visat ... am visat primul tău sărut. 
Era când prima dată am simțit cum ai simțit tu. 
 Am stat o vreme ochi în ochi cu buzele întredeschise, ne creștea respirația. 

Mă uitam cum buzele tale încercau să le-ajungă pe-ale mele, gîndurile mi se învarteau prin cap: Ce fac aici? De ce vreau sa mă săruți? De ce nu ajungi să mă săruți? De ce taci? De ce nu-mi amintesc cine sunt? De ce îmi place? De ce mă atrag buzele tale? De ce? Tăceam și te priveam, îți priveam buzele cum le caută pe ale mele.
 Mi-ai cules mâna ca pe-o floare, mi-ai ridicat-o spre fața ta, să-ți mângâi obrazul. Îți simțeam ochii în mine adanciți, îngropați în ai mei și îți simțeam buzele apropiindu-se de ale mele, milimetru cu milimetru.
 În mintea mea numaram secundele : cinci, patru, trei, doi, unu.. 

Am închis ochii și Timpul s-a oprit. Primul sărut, prima cedare, prima abandonare fără remușcări. Întâi ușor, călduț, copilaresc : buze pe buze și atât

Întai atingere ușoră, întrebătoare apoi mai adănc, mai profound, mai intim arătându-mi cum simți tu, căt de mult simți. 
Nu m-am speriat, nu m-am tras înapoi, am ramas acolo agățata de tine simțind cum simți tu respirând o data cu tine prin tine. 
Ne-am desprins parcă amețiți și ți-am văzut zâmbetul: era minunat mai ales că mi-ai furat și totodat dăruit primul sărut. 
Am visat primul tău sărut.

by Anadevis

Noapte de cosmar

De ce te-apropii de mine
Nu pot sa te ating?
Si zbuciumul din suflet
Cu tine sa mi-l sting?

De ce vii doar in noapte
Si pleci ca o naluca
De ce-mi vorbesti in soapta
Mereu gata de duca?

Ah, de-as intelege
De ce atat mister
As cere indurare
La stelele din cer!

O clipa de-ndurare
Si astfel as vedea
De ce chiar toate astea
Sunt doar pe seama mea?

Dar…cred c-am inteles
Cam inspre dimineata
Cand stelele coboara
Pierzand a lor viata..

Ca toate aceste lucruri
De care n-am habar
Sunt doar diverse trucuri
A noptii de cosmar!

by Anadevis

SA FIM NOI

Să fim noi ...să descoperim

Stele de vise cuprinse

În petalele unei dimineți

Să culegem din timp înserarea

Călcată de pașii rataciți

De-a lungul anotimpurilor eterne.

Să fim noi.. să adunăm

Roua pământului truditor

Lângă ceasul ce picură în arterele timpului

Să prețuim enigmele întâlnirilor

Și frământarile pătimașe iubiților lumii

Să începem noi reculegerea vastă

Spre lumina albă a divinității

În taina rugăciunilor nerostite.

Din marginile clipelor îndepărtate

Să ascultăm plânsul norilor

Să găsim şi să colindăm

Potecile amintirilor ascunse

În zenitul pădurilor seculare.

Să ducem povara timpului efemer

Departe în veacuri neumblate

Pribegind mereu împreună.

Să fim noi..

by Anadevis

Pianul, strigat de iubire...

Pianul, strigăt de iubire...

Pianul suspină și-și așteaptă atingerea… de dragul tău clapele-i se înfioară și începe melodia Iubirii…
O melodie ce îmbată de dor….o simfonie a cuvintelor nerostite, frumos îmbinate și acordate. Picura încet sunete suave amintind adagio-ul înțelepților, amintind de frumusețea clipelor tainice a iubirilor ascunse..

În tăcere supus.. pare enigmatic și rece.

Stă singuratic și-ascunde în tăcere melodii necântate și când îi atingi clapele vibrează și înalță mistere ce așteaptă să fie descoperite.

Așteaptă tăcut și cuminte finețea mâinilor pricepute, căldura unui suflet și învie.
Învie ….în acorduri sublime, rezonează născand muzica inimii. Doar el poate să te înalțe ca taina unei rugaciuni!

Prețuiți pianul! E poarta spre taina și misterul Iubirii!

Fara tine....

Fără tine...

Îți știam simfonia râsului și odiseea întreagă a viselor tale.
Îți îndrăgeam sâmburele de lumină din ochii tăi limpezi și-ți citeam gândurile împletite și întortocheate…

Știam cât de adânc îți era dorul , căt de mult suferi cănd se ascundea Luna..
Puteam să scriu încontinuu cuvinte luminoase și versuri arzânde…purtam în mine spații nesfârșite pe care le umpleam cu tine… încet, temeinic… cu dor .

Îți simțeam atingerile și-ți ghiceam dorințele…cunoșteam freamâtul sufletului tău și în mrejele lumii imperfecte te-am găsit ca pe-o minune.
Timpul…ori poate statornicia, ori poate Universul… mi te-au luat.
M-au lăsat … cu amintirile....




Fără tine
Viața mea oscilează
Între infinitul abisal și cel stelar
Fără tine
Cerul își răstoarnă cupa de stele
Pe Pământ..mă invadează arzânde
Și-n urma rămane Univesul gol
Ca o inimă sfâșiată..
Fără tine
Vântul mă ceartă, nebun de supărare
Ca nu ne întalnim sub adierea lui
Fără tine
Pământul e ca în timpul Potopului
Căci, printre lacrimi...zăresc doar ape..
De tăcere…

by Anadevis

FEREASTRA DIN MINE

"Dreptunghi de sticla stravezie, poarta spre Cer...deschisa larg, lasa sa zboare gandurile, privirea, dorurile....iar perdeaua care flutura, alba, e ca un semn al eternei reintoarceri"...

Uneori, vantul o tranteste, inchizand-o si o izbesc picuri reci de ploaie...alteori, gerul ii deseneaza maiestrit flori de gheata...

Am lasat fereastra deschisa sa intri ca un vant cald de primavara sa-mi incalzesti inima inghetata demult...sa-mi aduci fericirea ce doar Cerul o cunoaste..

Am deschis fereastra catre mine si am asteptat cuminte sa-mi umpli camera inimii cu TINE. Las fereastra deschisa si doar cand vei fi aici voi incuia tot si te voi tine sa te stiu AL MEU.

Limpede sau umbrita de nori, e intotdeauna acolo. Si de aceea, voi incerca sa desenez fereastra din mine....