Semne


flori 123

Mi-am prins dragostea de-o creangă
Vrând ca să mi-o ducă vântul,
Până acolo-n depărtare
Unde aşteaptă dragul meu.
Mi-am dus dragostea-ntr-o gară
Într-un tren de toamnă brună
Toamnă fără sentimente,
Sentimentul ei, sunt eu!

Mi-am prins dragostea de stele
Ca să ţi-o aduca noaptea!
Şi cand dormi să te trezească
Să te-aline c-un sărut.
Am lăsat dragostea-n noapte,
Vrând să ţi-o aducă visul
Să mă vezi cum sunt departe
Şi cu dorul mă înfrunt!.

Ţi-am trimis dragostea-n cale
Unde-ai fi să te găsescă!
Că mă-nvinuieşte lumea,
Că sunt mică şi vreau mult.
Dragostea de-ar fi să moară,
O să plângeţi toţi, că dânsa
A trăit o veşnicie
Şi trăieşte-n noi demult!


by Anadevis

SUNTEM

surprisee

Nimic nu ne trezește mai mult la viață decât iubirea!

Orice om se naște a doua oară în momentul în care iubește.
Ea ne însuflețește, ne însănătoșește , ne împlinește, ne întremează.
Iubirea nu este un scop..e o cale.

O cale să descoperi faptul că poți totul și ești totul...ca spirit, poți fi totul, poți trece și dincolo de iubire.
Oricine iubește are așteptări de la ce iubește.
Iubirea de ceva sau cineva nu este o finalitate..trebuie să continui să mergi, să descoperi....până când întelegi că tot ceea ce-ți dorești să primești este în tine..

Eu, înteleg!

Când uiți să-mi spui că mă iubești
Eu știu…cuvinte-s de prisos
Ca să aștearnă ce gândești.
Chiar de întorc un Univers pe dos
Tot ce-i mister ca să dezleg
Iubirea e sublim… ceva ales..
Eu înțeleg!

Când nu îmi spui că mă iubești
Eu știu... că mă iubești mai mult
Așa cuvinte sfinte doar se simt
Sălășluiesc în suflet ..rar se spun!
Tot ce-i mister pot să dezleg
Tu mă iubești fără cuvinte
Eu înțeleg!

Când nu îmi spui că mă iubești
Eu știu… că doru-ți arde-n piept
Mocnește acolo veșnic viu
Nu-s sfere, muzici, nici culori
Ca să redea cum mă iubești
Orice-i mister acum dezleg
Eu înțeleg!


by Anadevis

Septembrie..

Secret romance by Sylwiaa


Plin de toamnă, septembrie trece tăcut peste noi..
Cad frunzele întrebarilor fără răspuns ..
Universul refuză să-mi răspundă și își împrăștie toamna prin mine.
Aripi de cocor m-ar duce departe să mă poarte prin lume, să-mi potoloeasca dorul de ducă..

Rămân pe pământ dar sunt bolnavă de toamnă..rămân să ascult plânsul frunzei ce cade din nou, suspinul vântului ce duce tristețea ruginie pe cărări neștiute.
Nu plâng, nu mă vait, nu chem…. privesc toamna , o doresc și-o resping în aceeași măsură.

Ascult muzica ei șuierată de frunze de-arama acordată de vântul dirijor.
Farmece în ceață, note din vârf de frunze, foșnete de flori uscate..
În toamna asta … am să tac până când durerea frunzelor desprinse va înceta..

n toamna asta…am sa ascult mai atent cantul pasilor tai lipsiti de orice tragedie, am sa ascult mai atent murmurul izvorului neobosit si vuietul molcom al apelor revarsate.
Am sa colind codrul nebuniei mele sa alung gandurile ruginite, temerile ascunse, amintirile
adanci…

Raman inca bolnava de toamna din sufletul meu rascolit de vise neimplinite si sperante mistuitoare.

Incerc sa gasesc romantismul toamnei descrise de poeti …cu miros de gutui si liniste tihnita.... vreau emotia toamnei!




by Anadevis

Vrem ragaz...?!


gif1
Vreau răgaz..

Pentru mine a fost inedit să citesc că pentru vechii egipteni, păcatul capital era reprezentat de lipsa răgazului.
Prea multă atenție acordată muncii înseamna neglijarea vieții propriu`zise. Ei aveau credința că viața contemplativă ar trebui să aibe întâietate în detrimentul vieții practice.
Dar…în timp…s-au inversat conceptele și acum munca reprezintă virtutea supremă iar contemplația e o lipsă de interes, lene … ‘păcat capital”.

Cu dileme între trecut și prezent, cu povara timpului după noi...ne petrecem viața între zbateri de secunde.
Nu ne rămane decât să ne facem răgaz.
Și dacă ne-am face răgaz în viața asta tumultoasă am trece pe lista fericirii multe.

Răgaz, răbdare….așteptare, împlinire…locul unde distincția dintre oameni îi face să se întalnească fără să se confunde.
Ne punem ades sufletul în sertar neavând loc și timp să-l “hrănim’ cu tandrețe și iubire..

Unde-s clipele de răgaz? Răgaz pentru visare…credință… iubire..

E-atât de puțin timp
Pentru desfătarea gândului
E-atât de puțin timp
Pentru tainele sufletului
E-atât de puțin timp
Pentru privilegiul visării..
Secundele pendulează grăbite și febril
Minutele curg, se petrec subtil
Răgazul lipsește…de-ar fi doar puțin
Aș așterne minuni pe hârtie
Dar timpul e-atât de puțin...





by Anadevis

ADULTERA

0000fg

A ajuns la hotel la apusul soarelui .
Altadată, clădirile astea arătau vesele...acum, îi păreau mohorâte ca sufletul ei.
Sfârșită de durere, bezmetică urmearea cu privirea impasibil cum se perindau trecătorii pe lângă ea..
Voia și nu voia dar, străpunsă ca de-o suliță voința ei capată contur. E hotarată să-i răspundă cu aceeași monedă...e hotărată ! Capriciul și răzbunarea îi dominau ființa , o împingea să își arate dorințele nebănuite .

Holul era pustiu, totul era tăcere….urcă grăbită treptele și se mira că nu are teamă. Ajunse în fața ușii, privi îndelung și se întoarse, parcă încet gândul o facea să renunțe.
Nici nu auzi ușa deschizându-se...simți doar că e atinsă blând.
Fără a se întoarce, se abandonă brațelor protectoare pe care le simți…închise ochii , simțea cum plutește în brațele lui în drumul spre patul imens...
Îi deschise abia când a realizat că e dezbracată, ochii i se umplură de lacrimi și când el îi spuse: “ssstttt, nu plânge…” degetele ei se înclestară convulsive pe pieptul lui.

Simțea o nevoie disperată de a atinge și a fi atinsă. Era bucuroasă că-i sunt alungate spaimele, durerea....
Simultan, simțiră violent o foame pătimașă și amândoi se abandonară agresiv pentru a o potoli. El puse stăpanire pe gura ei frenetic, ea îl încleștă cu brațele....el, cu sălbăticie îi căuta sânii.
Ea murmura în neștire, auzind doar ea: “nu, nu, nu…” dar se abandonă total și necondiționat pasiunii devastatoare ce înca nu gustase...pasiunea adulterului.
Îl simțea cum o sărută disperat, cum schimbă unghiurile , o gusta , o descoperea și îl dorea cu cea mai pură si nedisimulată dorință sexuală pe care a trăit-o vreodată.

Nu îl opri până când i-a simțit vigoarea…și pentru o clipă se împotrivi : ”nu vreau” șopti ea, “ba da, vrei, în noaptea asta vrei!” îi spune el hotărât. A suspinat ușor și-l primi abandonându-se...era incredibil de ferm, ea uluitor de fierbinte. Ea însoțea mișcările lui line, mai apoi furtunoase….nu-și putea refuza senzațiile copleșitoare. Cu cât se apropiau de culme cu atât mai strâns se agața de el....scrâșnind din dinți , se reținu să nu țipe până cand simți ca o străbat valuri de senzații. Orgasmul lor a fost lung si parcă dureros...dureros pentru ea, că a simțit atât de profound, că a putut să se lase în alte brațe, că i-a placut atât, că a ajuns adulteră.

Parcă cuprinsă de vinovăție, cu toate că era hotarată să îi răspundă cu aceeași moneda cu care el, soțul demult și-o permitea…se îmbracă repezit, își aranjă părul și grăbită căută ieșirea din acel hotel.

Când simți adierea vântului prin părul ei, în graba pașilor spre casă se gândea la dulceața clipelor furate, la profunzimea senzațiilor trăite iar vinovăția a ce făcuse era deja uitată..






by Anadevis