Am să scriu..

fotografia women flowers PICTU WO woman

Am să scriu
Versuri arzânde mocnit
Din rădăcini adânci de suflet
Cu litere apăsate și mari.
Am să scriu
În culoarea ochilor tăi..
Să uimească cerul și marea
Cu-azurul ce luminează din ei.
În pagini imaculate de viață
Am să fiu penița din neant
Ce-aleargă febril pe hârtie
Și-am să scriu continuu
Până ajung adânc în noapte
Să-mi citească și razele lunii
Poemul meu ce urlă iubirea..


Dacă aș fi un cuvant, aș alege să fiu unul nerostit încă. Neinventat. Cu litere ciudate, asemănătoare hieroglifelor din vechime. Așteptând descifrarea.

Dacă aș fi un moment al zilei, aș alege să mă întrupez în adancul de noapte. Pentru ca cel mai profund întuneric e mereu cel de dinaintea ivirii zorilor.
Acolo, m-aștepți tu.

Dacă aș fi cântec, aș vrea să fiu colind. Nu, nu pentru că se apropie acum sărbătorile. Sau nu numai din acest motiv. Ci pentru că aș vrea să îți pot poposi în prag, și bate tainic la ușa, așteptând să-mi deschizi.
Să îți pot zâmbi, cu cetina prinsă în fiecare notă, dăruindu-se dulce.

Dacă aș fi floare, aș alege să cresc pe una din câmpiile visului. Modestă, cât un bănuț aruncat la răspântii, care să îndeplinească cele mai tainice vise.
Insă în formă de stea, deschizându-și perpetuu spre cer petalele.

Și dincolo de cuvinte rămane cel mai important adevăr: dacă aș putea alege să fiu altcineva, aș alege sa fiu aceeași bandita mică.

De fapt, nu eu am scris aceste rânduri...ci tu.
Ești permanent alaturi de mine, cu mâna caldă si bună sprijinind-o pe a mea. Cu răbdare. Tot astfel precum ai zăbovi alaturi de un copil care, pentru prima oară în viața lui, învață să deseneze litere.

Păsări albastre își ascut dezlănțuite zborul. Piatra ce mi-a adus fericirea e la mine și îmi va aminti veșnic de tine. Nu mai e joc demult...ești acolo!
Am să scriu încontinuu..am să scriu!



by Anadevis